Contractele pentru modernizarea drumurilor Lipova – Neudorf și Sâmbăteni – Ghioroc vor putea fi semnate după aprobarea bugetului Consiliului Județean Arad (CJA), etapă esențială pentru demararea lucrărilor.
Pentru aceste două tronsoane au fost organizate licitații, însă procesul a fost întârziat din cauza unor contestații depuse în instanță. Acestea au fost soluționate favorabil pentru CJA, permițând astfel continuarea procedurilor. În prezent, autoritățile așteaptă votarea bugetului, programată pentru data de 30 aprilie, pentru a putea semna contractele și emite ordinul de începere a lucrărilor.
”Drumul Lipova – Neudorf este unul dintre cele mai degradate din județ și are o importanță strategică, asigurând legătura între municipiile Arad și Timișoara. Modernizarea acestuia este așteptată de mult timp de către locuitorii din zonă și de participanții la trafic” a declarat vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea.
În același timp, proiectul pentru tronsonul Sâmbăteni – Ghioroc prevede nu doar lărgirea drumului, ci și amenajarea unei piste pentru biciclete. Aceasta va contribui la dezvoltarea turistică a zonei, facilitând accesul către aria de agrement și Drumul Vinului, în conexiune directă cu municipiul Arad.
Reprezentanții Consiliului Județean Arad au anunțat că graficul de execuție al lucrărilor va fi făcut public odată cu semnarea contractelor.