Și în anul acesta, în cea de-a doua Duminică a Postului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, credincioșii și preoții din parohia Lipova, protopopiatul Lipova, s-au adunat în frumoasa biserică – monument istoric din parohie pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare sufletească și trupească.
Astfel, în ziua de 12 martie a.c., credincioșii parohiei au participat în număr mare la Taina Sfântului Maslu, oficiată în biserică de către un sobor de 9 preoți din care a făcut parte: pr. pensionar Teodor Farcaș, pr. Vasile Jivănescu de la parohia Șoimoș, pr. Gheorghe Cora de la parohia Milova, pr. Cristian Ungureanu de la parohia Zăbalț, pr. Cosmin Corâci de la parohia Odvoș, pr. Ciprian Tripa de la parohia Semnlac, pr. Viorel Iute de la parohia Conop și cei doi preoți de la parohia Lipova – pr. Raul Moț și pr. Alexandru Neicu.
Cu acest prilej, pr. Teodor Farcaș a rostit un ziditor cuvânt de învățătură evidențiind faptul că Maslul este Taina în care, prin rugăciunile preoților și prin ungerea cu untdelemn sfințit, se împărtășește creștinilor harul vindecării de boli sufletești și trupești, precum și iertarea păcatelor, aducând totodată aminte și de minunea care s-a citit de dimineață, la Sfânta Liturghie, cea a vindecării slăbănogului din Capernaum, care a primit și el, prin credință, iertarea păcatelor precum și vindecarea de boala care îl ținea la pat.
La finalul slujbei, pr. Alexandru Neicu, a amintit tuturor participanților că această Duminică, a II-a din Postul Paștilor, a reprezentat pentru parohia Lipova un moment prielnic pentru a iniția un nou proiect catehetic intitulat „Împreună pe calea Învierii” destinat copiilor din parohie care sunt așteptați, în fiecare Miercuri, la Clubul Copiilor și la Muzeul Orașului Lipova, pentru a participa activ la atelierele de creație în cadrul cărora vor crea picturi pe sticlă, ornamente și felicitări de Paști, care la finalul proiectului vor fi prezentate, în cadrul unei expoziții, publicului larg. Acest proiect este realizat în parteneriat cu Clubul Copiilor din orașul Lipova, Muzeul Orașului Lipova precum și cu D.G.A.S.P.C. Arad – C.C.T.F. Lipova fiind așteptați toți copii care doresc să parcurgă împreună această frumoasă perioadă a postului care duce spre sărbătoarea Învierii Domnului. Totodată, pr. Alexandru Neicu a mulțumit pentru participare tuturor preoților și credincioșilor prezenți, rugând pe Bunul și Atotmilostivul Dumnezeu să reverse harul său vindecător asupra tuturor.
Pr. Raul Moț