Polițiștii din municipiu împreună cu cei ai orașului Lipova, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat la data de 18 iulie a.c., o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.
În cadrul activităților au fost legitimate 227 de persoane și verificate 203 autovehicule. 68 de persoane au fost conduse la sediul poliției în vederea stabilirii unor aspecte de interes operativ ( identitate, stare civilă, etc.) , acestea fiind fotografiate și amprentate de polițiștii criminaliști. Au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.850 de lei, fiind totodată reținut 1 permis de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare. 61 de persoane au fost testate cu aparatele DrugTest și alcooltest.