Podul istoric din centrul oraşului Lipova, închis traficului rutier în urmă cu 21 de ani şi inaccesibil pietonal în ultimii cinci ani, din cauza degradărilor suferite, a fost redeschis pentru pietoni pe un culoar de siguranţă, pe perioada reabilitării începute anul trecut.
Podul metalic, construit în 1896 şi lung de 144 de metri, este cea mai scurtă cale între centrul oraşului şi staţia CFR sau Mănăstirea Maria Radna, cel mai important loc de pelerinaj catolic din vestul ţării. El a fost închis pietonilor în 2019, din cauza riscurilor de accidentare, dar recent a fost creat un culoar special pentru trecători. Astfel, aceştia nu mai trebuie să facă un ocol până la podul rutier peste Mureş aflat la o distanţă de aproximativ 500 de metri.
Primarul oraşului Lipova, Florin Pera, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că reabilitarea construcţiei istorice a început anul trecut, cu un termen de finalizare a lucrărilor de 12 luni.
“Există întârzieri la proiect din cauza condiţiilor meteo, am avut atât perioade cu ploi abundente, cât şi caniculă prelungită care a scurtat programul de lucru al muncitorilor. Structura de rezistenţă şi partea metalică au fost terminate, iar stratul final de vopsea a fost deja aplicat. Nu ştim exact cât vor mai dura lucrările, dar sperăm că se vor încheia cât mai curând”, a spus primarul.
Podul va fi exclusiv pietonal după încheierea lucrărilor şi administraţia locală speră să devină o atracţie turistică a oraşului.
Conform edilului, reabilitarea a atras o investiţie majoră şi în staţia CFR, unde este în curs de finalizare o pasarelă pietonală suspendată care va face legătura între pod şi fiecare peron al gării.
În 2019, Primăria Lipova a obţinut fonduri pentru reparaţii doar la partea superioară a podului metalic, însă imediat ce lucrările au început s-a constatat că structura de rezistenţă este foarte afectată. Astfel, lucrările au fost amânate până la refacerea proiectului tehnic, pentru a se include refacerea rezistenţei, costurile totale fiind de 13 milioane de lei.