În acest an, ziua de joi 8 septembrie, este sărbătorită Naşterea Maicii Domnului, în Calendarul Creştin-Ortodox şi Naşterea Sfintei Fecioare Maria, în Calendarul Romano-Catolic. Cunoscută și drept “Sfântă Măria Mică”, aceasta este prima mare sărbătoare a Noului An Bisericesc început la 1 septembrie. Cifra 8 simbolizează veşnicia, viaţa fără de sfârşit.
“Nașterea Maicii Domnului” este sărbătoarea care adună în fiecare an sute de pelerini la Bazilica Maria Radna. Mulți dintre ei aleg să parcurgă drumul până aici pe jos, alții cu mijloace de transport. Cei care parcurg distanța aceasta pe jos, vin chiar și sute de kilometrii, în drumul lor rugându-se, cântând cântece religioase și ținând post.
Acest pelerinaj, se face de către credincioși, fie în semn de mulțumire, pentru un lucru pe care l-au primit prin rugăciune, și credință fie pentru a solicita ceva, vindecarea unei boli sau soluționarea unei probleme, fapt care s-ar putea întampla tot prin credință, cu ajutorul Maicii Domnului.
Pelerinajul este început în data de 05 septembrie a fiecărui an, când pelerinii croați pornesc pe jos spre Sanctuarul Maria Radna. Ei sunt urmați de către pelerinii Bulgari din Breștia, Vinga, Dudeștii Vechi în data de 06 septembrie. Aceștia sunt călăuziți în drumul lor de către Fecioara Maria.
Odată ajunși aici rugăciunea continuă în cadrul Basilicii Maria Radna, slujbele fiind oficiate în limbile croată, bulgară, română, greco-catolică, maghiară, rromă, pe parcursul celor trei zile, 06,07 și 08 septembrie.
În data de 07 septembrie, bazilica este deschisă toată noaptea pentru rugăciune.
Ca o noutate, adusă de către Preotul Paroh Andreas Reinholz, este faptul că în data de 07 septembrie la miezul nopții, acesta oficiază în mod special Sfânta Liturghie în limba rromă pentru credincioșii de etnie Rromă.
Programul liturghiilor se va încheia în data de 08 septembrie cu Sfânta Liturghie de la ora 13:00, în limba română.
Leave a Reply