Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie extrem de ridicată și fără permis de conducere, pe drumurile din județul Arad.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, procurorul de caz a dispus, în 16 aprilie 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.G., cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului.
Din anchetă a reieșit că, în data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 14:00–14:30, bărbatul a condus un autoturism marca Volkswagen pe traseul Labașinț – Șiștarovăț, pe o distanță de aproximativ 8 kilometri, deși avea permisul de conducere anulat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 3,80 g/l alcool pur în sânge, o valoare extrem de ridicată.
La întoarcere, pe DJ 609A, șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, fiind urmărit în trafic pe o distanță de câteva sute de metri, până la oprirea acestuia pentru control.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul nu este la prima abatere, acesta comițând faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, după ce fusese condamnat anterior pentru infracțiuni similare.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 15 aprilie 2026, iar în 16 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, până în 15 mai 2026.
Cercetările au fost efectuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Lipova, sub coordonarea procurorului de caz.