
onsulatul General al României la Szeged a organizat, în premieră, o amplă manifestare de diplomație publică și promovare economică, dedicată Zilei Naționale a Gastronomiei și a Vinului Românesc. Evenimentul, desfășurat la Szeged, a fost sprijinit de Primăria orașului Lipova și Autoguvernarea Românească din Szeged.
Manifestarea a reunit peste o sută de participanți și a cuprins discursuri oficiale, un program cultural-artistic susținut de Ansamblul „Datina Lipovană”, precum și o expoziție gastronomică românească, însoțită de prezentări și degustări de vinuri din Podgoria Lipova. Invitații au putut savura o gamă variată de preparate tradiționale românești și băuturi produse în România.
În deschiderea evenimentului, Florin Vasiloni, consulul general al României la Szeged, a subliniat că această manifestare are ca scop punerea în valoare a specificului gastronomiei și vinului românesc, contribuind astfel la promovarea României ca destinație turistică.
„Această sărbătoare este pentru români un prilej de a ne aduna împreună, un moment de afirmare a identității noastre. Gastronomia fiecărui popor este o parte importantă a culturii sale. Poporul român este ospitalier din fire, oferind cu bucurie tot ceea ce are mai de preț. Producătorii români duc numele țării noastre mai departe, cu grijă, onoare și demnitate”, a declarat consulul.
El a adăugat că orașul Lipova și județul Arad reprezintă destinații turistice accesibile pentru locuitorii din Szeged și împrejurimi.
La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu mai mulți clerici ai episcopiei.
Ierarhul, originar din Lipova, a adresat un cuvânt de binecuvântare și a evocat legăturile istorice dintre românii din Ungaria și cei din părțile Lipovei, amintind personalități precum Mitropolitul Sofronie al cetăților Lipova și Giula, consemnat în istoria Bisericii Ortodoxe Române încă din anul 1651, precum și pe Preasfințitul Sofronie, episcopul Oradiei, de asemenea originar din aceste locuri.
De asemenea, primarul orașului Lipova, Florin Pera, a condus o delegație numeroasă și a adresat un cuvânt de salut, prezentând principalele atracții turistice ale localității – Basilica „Maria Radna”, Cetatea Șoimoș, fosta Catedrală Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, Bazarul Turcesc (sec. XVI) – precum și oportunitățile economice și potențialul de cooperare transfrontalieră cu parteneri din Ungaria.
Identitate și tradiție peste hotare
Gheorghe Petrușan, președintele Autoguvernării Românești din Szeged, a vorbit despre importanța păstrării identității naționale în afara granițelor, evocând dificultățile și satisfacțiile acestei misiuni. Cu această ocazie, el a oferit Primăriei Lipova un pachet de cărți de autor, ca simbol al legăturii culturale dintre comunitățile românești din Ungaria și România.
Gusturi românești pentru sufletul tuturor
Publicul s-a bucurat de o expoziție gastronomică variată, care a reunit producători români de vinuri, ape minerale, brânzeturi și lactate, dulciuri, sucuri și gemuri naturale, produse apicole, panificație și plante medicinale.
Participanții au putut gusta vinuri românești de calitate, dar și mâncăruri tradiționale pregătite pe loc, precum:
-
balmoș,
-
mămăligă cu smântână și brânză de burduf,
-
cârnați tradiționali,
-
gem de ardei iute, și multe altele.
Atmosfera evenimentului a fost una caldă și prietenoasă, marcată de muzică, dansuri populare și bucuria de a fi împreună, într-o celebrare a tradițiilor și a ospitalității românești.