La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați de o femeie de 32 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin, un bărbat de 33 de ani, din Lipova, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de ea, adresându-i injurii, nerespectând astfel dispozițiile instanței, prevăzute în ordinul de protecție.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție.